laborator medical
Hematologie Numaratoare Reticulocite
Numaratoare Reticulocite

Testul măsoară numărul şi procentul de reticulocite din sânge şi este folosit ca indicator al producerii celulelor roşii din maduva spinării (RBC). Reticulocitele reprezintă, de fapt, celulele roşii imature. Ele sunt create în maduva spinării şi se diferenţiaza de celulele stem în următoarea etapă de dezvoltare, formând reticulocitele şi în cele din urmă celulele mature RBC.

Majoritatea celulelor RBC sunt deja mature înainte de a fi eliberate din maduva spinării în sânge, dar 0,3-1,5% din acestea, aflate în circulaţia sângelui vor fi reticulocite.

Organismul încearcă în permanenţă să menţină un număr stabil de celule RBC în circulaţie prin înlăturarea celulelor bătrâne (aproximativ în vârstă de 120 de zile) şi producerea celor noi în maduva spinării. În cazul în care această stare stabilă este întreruptă printr-o pierdere crescută sau o producţie scăzută de RBC, atunci se va dezvolta anemia.

Pierderea crescută de celule roşii poate fi cauzată de către o hemoragie cronică, iar organismul compensează această pierdere prin creşterea producţiei de RBC. Când acest lucru se întâmplă, numărul de reticulocite din organism creşte până când echilibrul este restabilit.

Producţia scăzută de RBC are loc atunci când maduva spinării nu funcţionează în limite normale din cauza unei insuficienţe de erythropoietin (hormon produs de rinichi pentru a stimula producţia de RBC) sau din cauza deficienţelor apărute în alimentaţie precum lipsa fierului, a vitaminei B 12 sau a folatului.

Ce indică:

Numărătoarea reticulocitelor este folosită pentru a determina modul în care măduva spinării răspunde nevoii organismului de a produce celule roşii, dar în special pentru a determina cauza apariţiei diferitelor tipuri de anemie.

O astfel de numărătoare este folosită pentru a evalua orice tip de creştere sau descreştere a numărului de celule roşii/litru de sânge. Aceste schimbări trebuie interpretate împreună cu alţi parametrii, precum hemoglobina, hematocritul şi/sau indiciile celulelor roşii.

Când se efectuează:

Numărătoarea de reticulocite se efectuează la analizele complete de sânge, adeseori este parte a controlului psihic, pentru procedurile pre-chirurgicale, sau din alte motive medicale.

Testul este deasemenea repetat în cazul pacienţilor care suferă de: dereglări hematologice, probleme cu sângerările, anemii cronice şi/sau pacienţilor care sunt supuşi chimioterapiei sau radioterapiei.
Analizele pentru numărătoarea de reticulocite, împreună cu hemoglobina şi hematocritul sunt efectuate împreună pentru determinarea hemoleucogramei complete.

Ce însemnă rezultatele:

Un număr scăzut al reticulocitelor rezultă din pierderea de sânge, acută sau cronică. Pierderea acută de sânge este o scădere rapida în volum a sângelui. Pierderea cronică a sângelui derivă din diferite boli care, adesea, se transformă în forme de anemie.

Anemiile cronice se datorează sângerărilor minore existente pe o perioadă mare de timp, a distrugerii mecanice a reticulocitelor sau a unor probleme psihologice, precum scăderea producerii de reticulocite. Un număr mare de reticulocite poate să rezulte din diverse boli precum: deshidratarea, boli de inimă congenitale, situaţii care implică insuficienţa oxigenare a ţesuturilor.

Scăderea RBC

  • traumatisme
  • arsuri
  • sarcină
  • anemia hemolitică
  • infecţii hemoragice
  • sângerări gastrointestinale sau de alt tip
  • anemia provocată de insuficienţa fierului
  • deficienţa de vitamina B12
  • distrugerea măduvei osoase
  • dereglări metabolice
  • inflamaţii cronice

Creşterea RBC

  • deshidratarea
  • boli pulmonare
  • boli de inimă congenital
  • polycythemia vera
  • probleme renale
  • transfuzii repetate ale întregii cantităţi de sânge
  • insuficienţa oxigenare a ţesuturilor

Alte informaţii:

Alterarea numărului de RBC este adesea trecătoare şi poate fi uşor corectată sau readusă la parametrii normali prin eliminarea agentului cauzal. Scăderi ale celulelor roşii de sânge se întâlnesc, în mod normal, în timpul sarcinii ca rezultat al creşterii lichidelor din sânge care le diluează.

Pesoanele care locuiesc la înălţimi mari pot suferi o creştere în numărătoarea de reticulocite. Acest fapt este răspunsul corpului la lipsa de oxigen existentă la aceste înălţimi.

 
web design romania